Sucurile și mousse-urile – forța vitaminelor istețe

Este un lucru cunoscut că legumele și fructele sunt o sursă valoroasă de vitamine și compuși minerali. Consumul unei cantități de cel puțin 400 g de legume și fructe în 5 porții zilnice este recomandat de Organizația Mondială a sănătății (WHO)1. O alimentație echilibrată reprezintă cheia unei bune imunități a organismului, dar și a unui aspect frumos al pielii și părului. Ceea ce mâncăm va influența în mod hotărâtor felul în care ne simțim și arătăm. Să ne îngrijim îmbogățindu-ne alimentația cu legume, fructe, sucuri și mousse-uri, iar corpul ne va răsplăti printr-o condiție fizică și o stare generală bună!

soki-i-musy-moc-witamin-w-smart-formie

Legumele și fructele proaspete, ca și preparatele lor – sucurile și mousse-urile, sunt o sursă ușor asimilabilă de substanțe nutritive. O salată de crudități, de exemplu din morcov sau țelină, un buchet de legume fierte la abur sau un pahar de suc din legume și fructe sau o porție de mousse ar trebui să însoțească mesele noastre zilnice. Adeseori, ne lipsește timpul necesar pentru a pregăti gustări din legume și fructe proaspete, dar sucurile și mousse-urile reprezintă o soluție excelentă pentru cei care vor să se bucure de o alimentație diversificată tot timpul anului.

Pentru imunitate

Vitamina C este cunoscută ca un factor de creștere a imunității, mai ales în perioadele de toamnă-iarnă, când este foarte ușor să răcim. O găsim mai ales în fructele și legumele proaspete. Pe lângă acestea, o sursă de vitamina C este sucul de portocale, grepfrut sau nectarul de coacăze negre. Ai grijă de imunitatea familiei tale oferind la micul-dejun sau la gustarea de dimineață, să zicem, un suc de grepfrut 100%. Va astâmpăra eficient setea și va furniza compuși nutritivi, iar o sticlă sau o cutie mică nu ocupă mult loc și va fi foarte bună de luat la școală, la serviciu sau în călătorie.

soki-i-musy-moc-witamin-w-smart-formie

Pentru piele

Atât vara, cât și iarna, pielea noastră este expusă multor factori care îi afectează condiția. O cremă bună nu face totul. Vara suntem expuși la radiațiile UVA și UVB, iar iarna pielea ne este atacată de temperatura scăzută, vântul puternic și aerul uscat. Este bine să consumăm fructe de sezon proaspete, de preferat în 5 porții zilnice. Legumele și fructele de culoare galbenă, portocalie și roșie sunt bogate în beta-caroten, adică provitamina A, care protejează pielea de radiațiile solare, îi conferă o culoare frumoasă, stimulează producția de colagen și întârzie procesele de îmbătrânire. Morcovul este o sursă bună de beta-caroten, de aceea ar fi bine să consumăm suc de morcov sau de măr cu morcov 100% dar și mousse pe bază de morcov ras. Sunt foarte potrivite în completarea unui prânz hrănitor sau la gustarea de dimineață.

Pentru o dezvoltare armonioasă a copilului

cCopiilor de vârstă școlară, care încep să aibă un cuvânt de spus în alegerea gustărilor, este important să le creăm obiceiuri alimentare potrivite. Un pahar (200 ml) de suc 100% este o completare excelentă a primei mese din zi. Sucurile sunt bogate în carbohidrați, datorită cărora sunt binevenite după un efort fizic sau intelectual intens. Mai ales la școală, unde pauza este de regulă prea scurtă ca să iei o masă, sunt foarte bune mousseurile. Un mousse delicios de legume și fructe va da senzația de sațietate și va oferi energia necesară pentru următoarele ore de învățătură și joacă.

Când ne simțim slăbiți, ne lipsește energia, iar corpul nostru nu este în cea mai bună formă, putem să ne luăm vitaminele și compușii nutritivi necesari din legume și fructe proaspete, dar și din sucurile sau mousseurile la fel de valoroase. Mesele ar trebui să fie de-a lungul întregului an bogate în diverse legume și fructe colorate, iar consumul unui suc sau mousse 100% le va face și mai complete.

1) World Health Report 2002. Reducing risks, promoting healthy life. Geneva, World Health Organization, 2002