5 porții de legume și fructe – e simplu!

Conform recomandărilor Organizației Mondiale a Sănătății, consumul zilnic de legume și fructe ar trebui să fie de cel puțin 400 g, de preferat distribuit în 5 porții egale1. Cât de greu este de respectat acest plan știu foarte bine persoanele ocupate, dar și părinții copiilor mofturoși la mâncare. Uneori, este dificil să faci rost de legume și fructe proaspete și de bună calitate, însă, în astfel de situații, putem să introducem în alimentația zilnică sucuri și mousse-uri, care sunt preparate naturale din fructe și legume.

Legumele și fructele sunt baza unei alimentații echilibrate fiindcă îi oferă organismului vitaminele, macro și microelementele necesare. O porție de legume și fructe înseamnă între 80 și 100 g, adică atât cât putem cuprinde în palmă. Atunci când pregătim masa sau gustarea copiilor, trebuie să ținem minte ca legumele să fie întotdeauna prezente. Deoarece fructele și legumele sunt greu de păstrat, ele ar trebui cumpărate în cantități mici, dar în mod curent. Alegând produse de sezon, avem siguranța că au un conținut maxim de compuși nutritivi.

Atunci când fructele și legumele proaspete sunt mai greu de găsit, avem posibilitatea de a consuma produse precum sucurile și mousse-urile. Un suc 100% la micul dejun este o idee bună pentru a începe ziua cu energie. Mai ales că un pahar de suc (200 ml) poate înlocui foarte bine una din porțiile zilnice de legume sau fructe. Sucurile 100% sunt forma lichidă a fructelor și legumelor. Pe lângă faptul că hidratează organismul, aduc și un aport de vitamine și substanțe nutritive necesare. În conformitate cu directiva Uniunii Europene din 2012, sucurile nu pot fi îndulcite suplimentar cu zahăr sau sirop de glucoză-fructoză și este interzisă adăugarea de conservanți sau coloranți artificiali în compoziția lor2.

Mousse-urile sunt produse mai puțin cunoscute decât sucurile, dar sunt foarte hrănitoare și bogate, între altele, în fibre. La baza lor stau pastele de legume, de exemplu de morcov sau de fructe, precum cea de mere și sunt produse din fructe coapte, proaspete sau păstrate sub formă de pastă și sucuri concentrate din fructe sau legume.

Pentru copiii care nu sunt foarte dornici să mănânce legume și fructe, sucurile și mousse-urile de legume sau legume și fructe reprezintă o alternativă potrivită. Sunt prezente într-o formă uşor de consumat, deoarece producătorii se întrec în găsirea celor mai eficiente soluţii de ambalare (cutii mici cu pai, pliculețe, sticle mici), au gustul dulce care le place copiilor, iar diversitatea variantelor garantează că fiecare va găsi aroma preferată.

soki-i-musy-moc-witamin-w-smart-formie

Cumpărăturile făcute cu cap, un meniu bine gândit, în care intră diverse legume și fructe, împreună cu sucurile și mousse-urile vor face ca alimentația noastră să fie una hrănitoare și să aducă multe avantaje pentru organism.

1) World Health Report 2002. Reducing risks, promoting healthy life. Geneva, World Health Organization, 2002
2) DIRECTIVA PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI 2012/12/UE din 19 aprilie 2012, de modificare a Directivei Consiliului 2001/112/CE privind sucurile de fructe și unele produse asemănătoare, destinate consumului de către oameni http://www.kups.org.pl/index/?id=218a0aefd1d1a4be65601cc6ddc1520e