Iarna în bucătărie

Decembrie își face simțită prezența și în bucătărie. În piață găsești legume și fructe de sezon care, chiar dacă pot părea destul de șterse în comparație cu roadele verii, sunt totuși foarte gustoase, ușor de gătit și sănătoase pentru organism. Nu întâmplător, în copilărie, bunicile noastre ne dădeau sirop de ceapă și usturoi. În meniurile de iarnă trebuie introduse negreșit:

  • cartofii – copți sau fierți în coajă, sub formă de piure sau mâncărică la cuptor cu smântână – cartoful este bun indiferent de cum este gătit! Se potrivește bine cu puțin usturoi și unt cu verdețuri;
  • morcovul – fiert sau copt, dulce sau sărat, cu condimente indiene și ghimbir, sub formă de supă cremă sau felii subțiri marinate;
  • usturoiul – adăugat obligatoriu la fripturile sau legumele preparate la cuptor dar și în sosul pesto din pătrunjel sau în humusul preparat în casă;
  • varza – proaspătă sau, și mai bine – murată, excelentă ca salată pentru mâncărurile din pește sau aromata varză călită la cuptor cu prune uscate și vin roșu;

  • sfecla roșie – până să prepari borșul tradițional din Ajun, încearcă chipsurile din sfeclă roșie sau mâncarea de sfeclă cu cartofi și costiță afumată la cuptor – un deliciu!
  • ceapa – supa franțuzească de ceapă e o mâncare simplă și, în același timp, rafinată – numai bună pentru un prânz rapid;

  • dovleacul – alb, Hokkaido, plăcintar… din dovleac poți prepara, practic, orice: chiftele, prăjituri, gulaș vegetarian sau supe;
  • broccoli – cel mai bun e fiert la abur sau făcut la cuptor cu sos beșamel;
  • varza Kale – e cea mai gustoasă iarna fiindcă frigul face să-i dispară gustul amar, caracteristic – o poți mânca crudă, înăbușită sau o poți adăuga în cocktailuri.

Iarna nu avem prea multe fructe proaspete din care să alegem, dar ne vin în ajutor cele congelate – e o modalitate excelentă de păstrare a fructelor proaspete. În magazine vei găsi și vei putea alege dintr-un număr mare de sucuri sau mousse-uri produse în proporție de 100% din legume și fructe, fără nici un fel de conservanți artificiali sau îndulcitori. Datorită procesului de pasteurizare, le poți păstra timp îndelungat, așa că e bine să ții ceva rezerve în cămară.

Pe tot parcursul anului sunt pe piață citricele, bananele și rodiile. Toamna târziu și iarna vei găsi în magazine și merișoare, al căror gust este și mai bun după ce au înghețat puțin sau le-a prins bruma – sunt foarte bune pentru compot sau prăjituri. Un gust deosebit au și merele din soiurile dulci, de iarnă.

O alimentație bogată în legume și fructe, bine echilibrată, ne ajută să trecem cu bine peste lunile reci!